Mi-am dorit să devin antreprenor încă de când eram în facultate, dar am ales drumul mai ușor, acela de a mă angaja. Și am tot fost angajată timp de 14 ani.
O dată cu nașterea celui de-al doilea copil, s-a accentuat sentimentul că nu-mi mai găsesc locul în munca ce o făceam. Lucram la Universitatea Babeș-Bolyai, la Facultatea de Studii Europene, într-un departament de implementare de proiecte și îmi părea că nu mai fac față la volumul de muncă, că fac erori, că nu contează cuvântul meu, că nu mai văd un rost în munca ce o făceam.
Timp de vreo 6-8 luni am tot „îndurat” această neputință și mă gândeam cum ar fi să demisionez și să lucrez independent: să-mi fac o firmă, să-mi găsesc clienți care să mă plătească pentru serviciile mele.
Apoi, s-a ivit ocazia perfectă: împreună cu soțul meu am hotărât să ne mutăm din Cluj-Napoca în Oradea, pentru că orașul devenise scump și aglomerat.
Am ales Oradea pentru că eu sunt de acolo, iar în acest fel, eram mai aproape de familia mea, care ne-ar fi putut ajuta cu copiii uneori. În mai puțin de 6 luni de la acest gând, am luat decizia, soțul și-a găsit job nou (remote, dar mai bine plătit), eu mi-am găsit prima colaborare, am vândut apartamentul (fără intermediari) unei cunoștințe, ne-am găsit chirie super bună în Oradea și ne-am mutat chiar în ziua când fetița noastră, cel de-al doilea copil, făcea 2 ani. Adică din 18 decembrie 2021 suntem orădeni.
Și uite așa, universul „a conspirat” și am ajuns antreprenor/ antreprenoare. Indiferent la ce formă de masculin (general) sau feminin preferați.
În primul an de antreprenoriat am lucrat pe minimul pe economie, pe care mi-l plăteam din când în când pentru că de abia plăteam și taxele la stat. Încasările mele erau cam pe la 3.000 lei/ lună. În al doilea an, mai rău. Am avut luni de zile fără încasări.
În primul an de antreprenoriat, munceam mult mai mult decât solicitam ca plată sau mă împotmoleam în scris pentru că așteptam să am inspirație să scriu ceva extraordinar de bun.
Al doilea an a fost o combinație dintre: am devenit asistent universitar (un vis împlinit, iar a conspirat universul), am consumat multă informație online în căutarea unei rețete de a-mi face munca mai ușoară, mai eficientă, am căutat clienți noi care să mă plătească mai bine (fără succes, însă). Înnotam în noroi. În același timp, am petrecut mult timp cu copii care au avut îmbolnăviri destul de dese.
În primul an de antreprenoriat am crezut că mi-am găsit calea: să scriu proiecte pentru alții și să scriu texte de promovare, articole de blog, ghiduri tot pentru alții. Într-un fel, eram plătită pentru timpul lucrat. Problema apărea pentru momentele în care nu puteam lucra. Atunci nu eram plătită de loc. Și mai apăreau probleme: nu întotdeauna rezultatele erau direct proporționale cu efortul:
- Unele proiecte nu mai reușeam să le scriu, dar discuții (neplătite) aveam destul de multe;
- Uneori scriam o pagină în 2 ore, alteori în 3 ore și jumătate, dar eram plătită per rezultate livrate.
În al doilea an de antreprenoriat am început să-mi pun mai des câteva întrebări:
- Ce vreau să fac cu adevărat în viață?
- Cum pot să câștig chiar și atunci când nu muncesc?
- Cum pot utiliza social media în favoarea mea?
- Ce nișă să aleg, pentru a fi content writer nu este chiar foarte eficient, din moment ce munca mea este ceea ce scriu pentru alții?
- Cum pot să îmbin cunoștințele de economie, de business, de antreprenoriat învățate în facultate cu pasiunea pentru scris și educație?
Luni de zile m-am afundat în aceste întrebări. De cele mai multe ori, îmi adresam întrebările fără să am răspunsuri sau fără să le caut cu adevărat. Ori de câte ori eram în impas, mai căutam un video, un podcast, un articol, o postare pe Instagram. Iar toate acestea nu mă ajutau deloc să avansez.
Apoi, am hotărât să sistematizez tot ceea ce mi se părea interesant și util. Practic, am trecut la nivelul următor: luam notițe, le ordonam și, la nevoie, reascultam sau reciteam resursele interesante.
Încă sunt în proces de reinventare. Încă învăț.
Îmi dau seama că de multe ori am căzut foarte ușor în capcana social media (acolo totul e frumos, acolo toți au succes) și în capcana munca de content writer sau social media manager sunt glamuroase (dar ele pot fi de multe ori munca unor negrișori pe plantație).
Dar tot acest disconfort provocat de bani puțini pentru muncă muncă (ce uneori, oricât de mult mi-ar plăcea să scriu, mă stoarce de energie), m-a făcut să caut soluții nu să-mi plâng de milă.
Și am mai făcut o greșeală în acești aproape 2 ani: eu eram produsul ce-l vindeam (dacă nu munceam, nu câștigam bani). Și încă mă vindeam pe bani foarte puțini. Da, eram la început într-un domeniu ultra competitiv și trebuia să învăț, să-mi intru în mână, să capăt experiență.
În acest moment, cu mintea și cu experiența de acum știu că am nevoie de un altfel de produs/ serviciu. Nu pot continua să vând timpul meu. Doar în momentul când voi alinia expertiza mea, cu produsul/ serviciul meu și cu audiența cui doresc să vând, voi ajunge pe plus.
Cel mai mare câștig în toată această perioadă este că am putut sta acasă cu copiii mei când au fost bolnavi și am reușit să nu-i duc în lunile iulie și august la nicio grădiniță de vară. Așa au simțit și ei că au vacanță.
Cum te poate ajuta pe tine ce ai citit despre mine?
Simplu: gândește-te la parcursul tău de până acum, la provocările tale și unde vrei să fii peste 1 an. Nu-s aspecte simple, necesită multă introspecție, dar, doar tu poți găsi răspunsul potrivit ție.
Când nu știi unde vrei să ajungi, orice drum ți se pare interesant. Așa și eu până acum.